ANCOM

Concurs pentru ocuparea postului de expert la Serviciul Reglementări Comunicaţii Electronice din cadrul Departamentului Reglementare Tehnică/Direcţia Executivă Reglementare

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), înfiinţată în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.22/2009, aprobată prin Legea nr.113/2010, cu modificările şi completările ulterioare, organizează, la sediul din str. Delea Nouă nr.2, sector 3,Bucureşti,concurs pentru ocuparea postului de expert la   Serviciul Reglementări Comunicaţii Electronice din cadrul Departamentului Reglementare Tehnică/Direcţia Executivă Reglementare.
 
Condiţii generale de ocupare a postului:
a)    să aibă cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b)    să cunoască limba română, scris și vorbit;
c)    să aibă vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d)    să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
e)    să aibă o stare  de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f)     să îndeplinească condițiile de studii și după caz de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g)    să nu fi fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autoritătii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a altor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
 
 Condiţii specifice de ocupare a postului:
·         Să deţină studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul inginerie electrică, electronică şi telecomunicaţii;
·         Să deţină certificări de absolvire de cursuri în domeniul proiectării asistate de calculator;
·         Să aibă experienţă de minim 3 ani în domeniul proiectării asistate de calculator şi a managementului de reţele şi infrastructuri fizice, în sensul Legii nr.159/2016;
·         Să deţină cunoştinţe de operare PC (pachetul Microsoft Office);
·         Să deţină cunostinţe de limba engleză (scris, vorbit, citit) – nivel mediu.
 
Concursul va consta într-o probă scrisă şi un interviu.
 
În vederea participării la concurs, candidaţii vor depune personal sau prin poştă, la sediul central al ANCOM: Str. Delea Nouă, nr.2, sector 3, Bucureşti, pentru Serviciul Resurse Umane/Biroul Recrutare şi Administrare Personal (etajul 7, camera 21), dosarul de concurs care va cuprinde următoarele documente necesare înscrierii:
  1. Cererea de înscriere (formular);
  2. Curriculum Vitae (formular);
  3. Actul de studii (inclusiv foaia matricolă) şi, după caz, alte acte care atestă efectuarea unor specializări, cursuri etc. (în xerocopie);
  4. Certificat de căsătorie, în cazul în care numele de pe actul de studii diferă de cel din actul de identitate (în xerocopie);
  5. Carnetul de muncă (xerocopie) sau adeverinţă (xerocopie) care să ateste vechimea în muncă, meserie şi/sau în specialitatea studiilor, desfăşurată de candidat până la data de 31.12.2010 şi adeverinţă (xerocopie) care să ateste vechimea în muncă, meserie şi/sau în specialitatea studiilor desfăşurată de candidat ulterior datei de 01.01.2011;
  6. Buletinul/cartea de identitate/cartea electronică de identitate/cartea de identitate provizorie, aflate în termen de valabilitate (xerocopie);
  7. Cazierul judiciar sau declaraţie pe propria răspundere în care trebuie să fie menţionat faptulcă aplicantul nu are antecedente penale (formular) care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
  8. Declaraţia de independenţă financiară şi operaţională (formular);
  9. Adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
  10. Alte documente care să ateste îndeplinirea condițiilor specifice de ocupare a postului.
Documentele prevăzute la punctele 3, 4, 5, 6 şi 10 vor fi prezentate de candidaţi şi în original în vederea conformitaţii copiilor cu acestea.
Candidaţii declaraţi admişi la selecţia dosarelor, care au depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu au antecedente penale, au obligaţia de a aduce cazierul judiciar până cel mai târziu la data şi ora desfăşurării probei scrise.
 
Calendarul concursului:
- termenul limită de depunere a dosarelor de concurs: 10.05.2017, ora 17,00
- termenul limită de afişare a rezultatelor privind selecţia dosarelor de concurs: 15.05.2017
- data și ora de susţinere a probei scrise: 19.05.2017, ora 10.30
- data şi ora la care se va desfăşura interviul se vor afişa odată cu rezultatele la proba scrisă.
- termenul limită de afişare a rezultatelor la proba scrisă/interviu: maximum o zi lucrătoare de la finalizarea fiecărei probe.
- termenul de depunere a contestatiilor la proba scrisă/interviu: o zi lucrătoare de la data afişării rezultatelor la proba scrisă/interviu.
- termenul de afişare a rezultatelor contestaţiilor la proba scrisă/interviu: maximum o zi lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a contestaţiilor la proba scrisă/interviu.
- termenul de afişare a rezultatelor finale: maximum 3 zile lucrătoare de la afişarea rezultatului la interviu.
 
Bibliografia poate fi consultată aici:
 
Notă:
Datele cu caracter personal conţinute de dosarul de concurs sunt confidenţiale şi nu vor fi folosite decât în scopul în care au fost solicitate de către Serviciului Resurse Umane şi nu vor fi oferite nici unei alte părţi spre consultare cu excepţia membrilor comisiei de concurs/comisiei de soluţionare a contestaţiilor.
Candidaţii selectaţi vor fi contactaţi prin telefon sau prin e-mail în vederea participării la concurs. Vor fi selectaţi numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile de ocupare a postului şi care au depus, în termen, dosarul complet de concurs.
Punctajul minim de promovare al fiecărei probe de concurs este de minimum 50 de puncte. Se pot prezenta la interviu numai candidaţii care au promovat proba scrisă.
 
 
Persoană de contact:
Robertina Gal, şef birou, Biroul Recrutare şi Administrare Personal, Serviciul Resurse Umane
Tel.: 0372.845.453 e-mail:  robertina.gal@ancom.org.ro

Rezultate concurs SERCE/DRT/DER