Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) lanseaza o consultare publica pe tema implementarii Serviciului Universal in sectorul comunicatiilor electronice in Romania, in vederea aplicarii noii Strategii Nationale in acest domeniu.
Scopul consultarii este de a identifica solutiile adecvate pentru eliminarea decalajelor existente in prezent intre diferite categorii sociale, precum si intre zonele urbane si cele rurale si de a gasi metodele cele mai potrivite pentru a asigura accesul intregii populatii la un set minim de servicii de comunicatii electronice.
Astfel, Autoritatea a elaborat un chestionar care se adreseaza tuturor persoanelor interesate in furnizarea sau utilizarea serviciilor de comunicatii electronice incluse in sfera Serviciului Universal, unele intrebari fiind adresate cu preponderenta unor categorii specifice de respondenti (precum furnizorii de servicii de comunicatii electronice).
ANCOM invita toate persoanele interesate sa transmita pana cel tarziu la data de 19 aprilie 2010 raspunsurile la intrebarile din chestionarul de mai jos. Raspunsurile pot fi transmise prin posta, cu mentiunea „In atentia Serviciului Reglementari Tarifare si Serviciu Universal”, la sediul central ANCOM din str. Delea Noua nr. 2, sector 3, Bucuresti, pot fi depuse la Registratura ANCOM sau pot fi transmise la adresa de posta electronica: consultare@ancom.org.ro ori la numarul de fax +40 372 845 402. |
|