Comunicate de presă

ANRCTI a aplicat prima amenda pentru comunicari comerciale nesolicitate transmise prin posta electronica

12.03.2008

 

ANRCTI a aplicat prima amenda pentru transmiterea de comunicari comerciale nesolicitate, în urma unei investigatii care a demonstrat faptul ca cei în cauza nu detineau acordul prealabil al destinatarului pentru transmiterea de astfel de comunicari. Investigatia a fost demarata ca urmare a unei plângeri înregistrate la ANRCTI la sfârsitul anului 2007, prima de acest fel primita de Autoritate dupa preluarea atributiilor în cest domeniu.

 

Plângerea semnala faptul ca, începând cu luna septembrie 2007, au fost primite pe adresele de posta electronica ale reclamantului mai multe comunicari comerciale nesolicitate ce promovau un newsletter si imaginea unei societati comerciale. În urma investigatiilor întreprinse de personalul de control al ANRCTI a fost identificata societatea comerciala care efectua aceste comunicari comerciale nesolicitate (fara a avea în prealabil consimtamântul expres al petentului). Este vorba despre societatea comerciala Urban si Asociatii. Societatea comerciala a  fost sanctionata contraventional cu suma de 1000 de lei.

În primele doua luni ale anului 2008, ANRCTI a primit un numar de aproximativ 50 de plângeri având ca subiect primirea de comunicari comerciale nesolicitate, plângeri care se afla în acest moment, de asemenea, în investigatie. Trebuie mentionat faptul ca unele dintre acestea au aceeasi pârâti, caz în care sanctiunile vor fi aplicate în mod corespunzator.

Autoritatea Nationala pentru Reglementare în Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI) a dobândit atributii specifice în domeniul tehnologiei informatiei, inclusiv în ceea ce priveste aplicarea dispozitiilor Legii nr.365/2002, prin art.3 alin.(3) pct.2 din Regulamentul de organizare si functionare a Autoritatii Nationale pentru Reglementare în Comunicatii si Tehnologia Informatiei, aprobat prin Hotarârea Guvernului nr.415/2007, dispozitii potrivit carora ANRCTI “supravegheaza si controleaza respectarea prevederilor legale din domeniul comertului electronic, exercitate în calitate de autoritate de reglementare, în conformitate cu prevederile Legii nr.365/2002 privind comertul electronic, republicata”.

 

Pentru ca ANRCTI sa poata analiza si solutiona o plângere privind primirea de comunicari comerciale nesolicitate, este necesar ca sesizarea sa contina textul comunicarii comerciale primite si mesajul sursa sau header-ul e-mail-ului (mesajul electronic respectiv se poate retransmite folosind functia „Forward as Attachment”), precum si datele de identificare ale petentului (inclusiv un numar de telefon si o adresa de posta electronica). Plângerile pot fi transmise în format electronic la adresa de posta electronica relatii_cu_publicul@anrcti.ro sau pot fi transmise/depuse la registratura sediului central ANRCTI, situata în Bucuresti, Bd. Libertatii nr.14, sector 5.

 

Mai multe detalii despre conditiile pe care trebuie sa le îndeplineasca o comunicare comerciala pentru a fi în conformitate cu prevederile legale, puteti gasi aici.