Free cookie consent management tool by TermsFeed Actualizare preferințe cookie-uri
Comunicate de presă

ANCOM adoptă tarifele pentru accesul pe proprietatea publică deţinută de autoritățile administrației publice centrale sau locale

07.11.2018
 
 
ANCOM a dezbătut și adoptat împreună cu industria, în cadrul ședinței Consiliului Consultativ din data de 7 noiembrie 2018, tarifele maxime care pot fi percepute operatorilor de rețele de comunicaţii electronice pentru exercitarea dreptului de acces pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietate publică.”Prin decizia de astăzi, urmărim reducerea decalajului digital dintre mediul rural și cel urban. În multe situații, după intrarea în vigoare a noii reglementări ANCOM, tarifele de acces pe proprietatea publică vor fi zero, ceea ce va duce la reducerea costurilor cu extinderea rețelelor de comunicații. Am creat astfel premisele pentru încurajarea investiţiilor în infrastructura necesară furnizării serviciilor de acces la internet în bandă largă, contribuind la creșterea conectivității, cu impact pozitiv asupra dezvoltării economice”, a declarat Eduard LOVIN, vicepreşedintele ANCOM.
 
Cui i se aplică reglementările
Tarifele adoptate astăzi vor fi percepute de către instituţiile publice, inclusiv autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, precum şi de orice alte entităţi care exercită dreptul de administrare asupra imobilelor proprietate publică a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale și care nu dețin infrastructuri prin care să furnizeze utilități publice sau servicii de transport. Tarifele vor fi achitate de către furnizorii de reţele de comunicaţii electronice interesaţi să obţină acces la imobilele deţinute de instituţiile publice sau entitățile sus-menționate.
 
Stabilirea tarifelor maxime
Tarifele de acces pe proprietăți publice trebuie să fie justificate și proporționale cu afectarea imobilului respectiv, urmând să aibă în vedere și beneficiile tangibile și intangibile. Tarifele sunt raportate la anumite elemente de rețea și de infrastructură fizică ce urmează a fi instalate pe, deasupra, în sau sub anumite imobile proprietate publică, ținând cont de valoarea folosinței bunurilor afectate, cu respectarea principiilor transparenței, obiectivității și nediscriminării.
Pentru stabilirea categoriilor de prejudicii directe și certe s-a luat în calcul un cumul de factori cum ar fi gradul de utilizare și uzură a imobilului, perioadele de timp necesare pentru efectuarea lucrărilor de instalare, întreținere, înlocuire ori mutare a rețelelor de comunicații electronice sau a elementelor de infrastructură fizică necesare susținerii acestora, perioadele de timp pentru care se solicită amplasarea, precum și caracteristicile fizice și funcționale ale echipamentelor.
Prin decizia adoptată împreună cu părțile interesate au fost stabilite tarifele maxime pozitive pentru 48 de tipuri de acces. De asemenea, decizia prevede că tariful pentru exercitarea dreptului de acces la elemente de infrastructură ca antene, cabinete, camere tehnice, camere de tragere, conducte, stații de bază, stâlpi, piloni, turnuri, alte echipamente și infrastructuri fizice suport, precum și pentru cablurile și cutiile pentru care se exercită un alt tip de acces decât cel prevăzut în anexa deciziei nu poate depăși valoarea de zero lei.
Decizia privind tarifele maxime care pot fi percepute pentru exercitarea dreptului de acces pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietate publică adoptată astăzi va fi trimisă spre publicare în Monitorul Oficial al României şi va intra în vigoare de la data publicării.
 
Prevederile Legii Infrastructurii
ANCOM a stabilit aceste tarife conform obligațiilor ce îi revin și în condițiile prevăzute de Legea nr. 159/2016privind regimul infrastructurii fizice a rețelelor de comunicații electronice.   
Potrivit prevederilor legale, tarifele maxime de acces pe proprietatea publică a statului și a unităților administrativ-teritoriale sunt stabilite de ANCOM pe baza unei metodologii detaliate prin raportare la elementele de rețea și de infrastructură ce sunt instalate pe, deasupra, în sau sub imobile proprietate publică, ținând cont de valoarea de piață a folosinței bunurilor afectate, cu respectarea principiilor transparenței, obiectivității și nediscriminării.
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a deciziei președintelui ANCOM, entitățile vizate urmează să publice, modifice sau completeze condițiile în care se realizează dreptul de acces (inclusiv tarifele maxime) la imobile proprietate publică, precum și documentele pe care solicitantul urmează să le prezinte în vederea dovedirii îndeplinirii acestor condiții. Cuantumul tarifelor de acces pe proprietatea publică va fi plafonat la nivelul maximal stabilit prin decizia președintelui ANCOM.
 
Alte informaţii
Procesul de stabilire a tarifelor pentru accesul rețelelor de comunicații electronice pe proprietatea publică a cuprins trei etape de realizare. Prima etapă a costat în identificarea, definirea și utilizarea unor categorii omogene relevante pentru a reflecta cât mai fidel realitatea și complexitatea condițiilor în care rețelele de comunicații electronice pot accesa proprietatea publică. Mai multe informații sunt disponibile aici și aici. După această etapă, a urmat consultarea publică şi stabilirea metodologiei de calcul și a tarifelor maxime de acces pe proprietatea publică.