Media

ANCOM consultă documentația pentru o nouă licitație de televiziune digitală terestră

08.07.2016
 
 
Astăzi, 8 iulie 2016, Autoritatea Națională pentru Administrare şi Reglementare īn Comunicaţii (ANCOM) a lansat spre consultare publică proiectul de decizie şi caietul de sarcini pentru organizarea unei noi licitaţii īn vederea acordării celor două multiplexuri naționale de televiziune digitală terestră și celor 26 de multiplexuri regionale și 18 locale nealocate pānă īn prezent.
Prin intermediul fiecărui multiplex național se vor furniza servicii de televiziune digitală terestră la nivelul īntregii țări, īn timp ce multiplexurile regionale și locale vor acoperi fiecare cāte o anumită zonă de alocare ce poate fi echivalentă cu un județ, respectiv o localitate.
 
Procedura de alocare
Alocarea multiplexurilor se va face printr-o procedură de selecţie competitivă care presupune ca fiecare ofertant să depună o ofertă iniţială prin care să indice categoriile şi numărul de multiplexuri pe care doreşte să le achiziţioneze. Īn funcție de existența sau nu a unei cereri mai mari decāt oferta, licitația poate continua cu runde primare pentru multiplexurile unde cererea depășește oferta, pentru celelalte categorii desemnarea cāştigătorilor făcāndu-se pe baza ofertei iniţiale. După ce se stabilesc cāștigătorii și prețurile pentru fiecare multiplex solicitat, pentru categoriile cu mai multe multiplexuri, licitația va continua cu o rundă de alocare īn care multiplexurile vor fi repartizate ofertanţilor cāştigători pe baza sumelor suplimentare pe care aceştia vor fi dispuși să le plătească pentru a obţine o anumită alocare a frecvenţelor.
Toate aceste multiplexuri se acordă pentru o perioadă de 10 ani, iar cāștigătorii vor putea să furnizeze servicii comerciale de transmisie a posturilor de televiziune imediat după acordarea licenței de către ANCOM. Īn doi ani de la data acordării licențelor, cāștigătorii multiplexurilor naționale vor avea obligația de a pune īn funcțiune un număr de cel puțin 36 de emițătoare, īn timp ce cāștigătorii multiplexurilor regionale sau locale trebuie să pună īn funcțiune cel puțin un emițător īn fiecare zonă de alocare īn termen de un an de la primirea licenței.
Taxa minimă de licenţă, care reprezintă preţul de pornire īn cadrul licitației pentru fiecare din cele două multiplexuri naționale, este de 300.000 euro, iar pentru multiplexurile regionale și locale aceasta variază īntre 10.000 euro pentru un multiplex regional pentru București și 1.000 euro pentru un multiplex alocat la nivelul unei localităţi care nu este reşedinţă de judeţ. Taxele de licență au fost stabilite de către Guvern īn luna februarie 2014.
 
Condiţiile de admitere īn licitaţie
Pentru a fi admis īn procedura de selecƫie, candidatul trebuie să fie persoană juridică (societate comercială) romānă sau străină, să fi depus toate documentele prevăzute īn mod complet şi corect, iar durata de funcţionare prevăzută īn actul constitutiv să fie de cel puțin 10 ani de la data intrării īn vigoare a drepturilor de utilizare a frecvențelor radio. Ȋn situația īn care candidatul depune ofertă pentru multiplexurile naționale, cifra de afaceri medie pe ultimii 3 ani sau pe perioada scursă de la īnfiinţare, dacă aceasta este mai scurtă de 3 ani, trebuie să fie de minimum 2.000.000 euro. Nu pot participa la licitație mai multe companii care fac parte din același grup.
Multiplexul digital reprezintă un grup de programe de radiodifuziune şi televiziune, servicii multimedia suplimentare şi alte date asociate de identificare transmise de la staţiile de emisie către utilizatorii finali pe cale radio terestră, utilizānd modulaţie digitală īn limitele unui canal de televiziune standard/bloc de frecvenţă.
Documentaţia licitaţiei poate fi consultată aici, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri pānă la data de 08.09.2016, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr.2, sector 3, Bucureşti), direct la registratură sau prin intermediul direcţiilor regionale ale Autorităţii. Observaţiile pot fi transmise şi prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro.
 
Informații suplimentare:
ANCOM a mai organizat trei licitații pentru acordarea de multiplexuri digitale terestre.
Īn luna iunie 2014 s-a finalizat prima licitație pentru acordarea multiplexurilor digitale naționale īn urma căreia au fost alocate trei multiplexuri naționale către Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A., compania cāștigānd multiplexul acordat condiționat „free to air” şi alte două multiplexuri din banda UHF contra sumei de 1.020.002 €, reprezentānd taxă de licenţă.
Nouă multiplexuri digitale regionale au fost adjudecate īn urma unei licitații ce s-a finalizat īn luna februarie 2015. Companiile cāștigătoare au fost: Regal - care şi-a adjudecat 1 multiplex regional (Rāmnicu Vālcea) pentru suma de 8.010 euro, Cargo Sped - care a cāștigat 1 multiplex regional (Sibiu) pentru care a achitat suma de 8.001 euro, 2K Telecom - care şi-a adjudecat 5 multiplexuri regionale (4 īn Bucureşti şi unul īn Ploieşti) pentru care a achitat suma de 52.000 euro, compania Radio M Plus - care a obținut 1 multiplex regional (Iaşi), contra unei sume de 10.000 euro și Digital Video Broadcast - care şi-a adjudecat 1 multiplex regional (Satu Mare) pentru suma de 8.000 euro.
Īn urma celei de-a treia licitații desfășurate de ANCOM care s-a finalizat īn luna mai 2015 au fost adjudecate 5 noi multiplexuri regionale și locale.  Companiile cāștigătoare au fost: Info Total Press S.A. și-a adjudecat 3 multiplexuri (2 regionale īn Suceava şi Botoşani şi unul local īn Bacău) pentru suma de 18.200 euro, TV Sat 2002 a cāștigat 1 multiplex regional īn Buzău pentru suma de 8.000 euro și Grup Est Security S.R.L. și-a adjudecat un multiplex regional īn Piatra Neamț pentru suma de 41.600 euro.