Industrie

Anunţ de intenţie privind desemnarea furnizorului de serviciu universal în sectorul serviciilor poştale - septembrie 2013

25.09.2013

 

1. Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), cod fiscal: 14751237, Bucureşti, Str. Delea Nouă, nr. 2, sector 3, tel. 0372.845.400/0372.845.454, fax 0372.845.402, e-mail: ancom@ancom.org.ro, invită să depună cerere toate persoanele interesate să dobândească calitatea de furnizor de serviciu universal, ce va avea obligaţia să furnizeze de la data de 1 ianuarie 2014 până la data de 31 decembrie 2018, pe întreg teritoriul României, în condiţiile stabilite prin legislaţia din domeniul serviciilor poştale, următoarele servicii poştale incluse în sfera serviciului universal:
 

a) colectarea, sortarea, transportul şi livrarea trimiterilor poştale interne şi internaţionale în greutate de până la 2 kg (inclusiv), având ca obiect trimiteri de corespondenţă şi imprimate;

b) colectarea, sortarea, transportul şi livrarea cecogramelor interne şi internaţionale;

c) colectarea, sortarea, transportul şi livrarea coletelor poştale interne şi internaţionale în greutate de până la 10 kg (inclusiv);

d) distribuirea coletelor poştale cu limite de greutate între 10 şi 20 kg expediate din afara teritoriului României către o adresă aflată pe teritoriul acesteia;

e) serviciul de trimitere recomandată, având ca obiect trimiteri poştale interne şi internaţionale în greutate de până la 2 kg (inclusiv) prevăzute la lit. a);

f) serviciul de trimitere cu valoare declarată având ca obiect:

1. trimiteri poştale interne şi internaţionale în greutate de până la 2 kg (inclusiv) prevăzute la lit. a);
2. colete poştale interne şi internaţionale în greutate de până la 10 kg (inclusiv);
3. colete poştale cu limite de greutate între 10 şi 20 kg expediate din afara teritoriului României către o adresă aflată pe teritoriul acesteia.
 
Persoanele interesate să dobândească calitatea de furnizor de serviciu universal vor depune cerere de desemnare pentru cel puţin una din categoriile prevăzute la literele a), b), c) sau d), cumulativ cu furnizarea serviciului de trimitere recomandată, respectiv a serviciului de trimitere cu valoare declarată aferente categoriei sau categoriilor alese.
 
Dreptul de acces la serviciul universal reprezintă dreptul de a beneficia de furnizarea permanentă a serviciilor poştale incluse în sfera serviciului universal, la un anumit nivel de calitate, în orice punct de pe teritoriul României, la tarife accesibile tuturor utilizatorilor.
         
2. Desemnarea furnizorilor de serviciu universal care vor avea obligaţia de a furniza servicii poştale incluse în sfera serviciului universal în sectorul serviciilor poştale se realizează în condiţiile Deciziei preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţiinr. 541/2013 privind condiţiile şi procedura de desemnare a furnizorilor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554/02.09.2013.
 
3. Data limită pentru transmiterea cererilor de desemnare este 25 octombrie 2013, ora 14.00.
 
4. Solicitanţii pot transmite cererea de desemnare pentru furnizarea serviciului universal împreună cu celelalte documente necesare, numai în unul dintre următoarele moduri:
a) prin depunere, personal sau de către un reprezentant al solicitantului, sub luare de semnătură;
b) printr-un serviciu poÅŸtal cu confirmare de primire;
c) ca înscris în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv şi generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice.
 
5. Cererile vor fi transmise la sediul central al ANCOM din Str. Delea Nouă, nr. 2, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030925, e-mail: ancom@ancom.org.ro împreună cu celelalte documente necesare.
Va fi considerată dată a transmiterii, după caz, data înscrierii în registrul general de intrare-ieşire a corespondenţei al ANCOM, data confirmării primirii documentelor la sediul central al ANCOM printr-un serviciu poştal cu confirmare de primire sau data confirmării primirii înscrisului în formă electronică.
 
6. Informaţiile privind capacitatea tehnică, economică şi financiară, precum şi condiţiile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească solicitanţii sunt prevăzute în Decizia preşedintelui ANCOM nr. 541/2013.