Comunicate de presă

Aproximativ 4.700 de acțiuni de control efectuate de ANCOM pe piața comunicațiilor electronice și a serviciilor poștale

20.03.2018

Pentru a asigura buna funcționare a sectorului și respectarea legii de către furnizorii de comunicații electronice și de servicii poștale din România, de la începutul anului 2017 și până în prezent, ANCOM a efectuat  aproape 4.700 de controale, în urma cărora a transmis 225 notificări și a aplicat 721 de avertismente şi 98 de amenzi, în valoare totală de 1.052.000 de lei”, a declarat Sorin GRINDEANU, președintele ANCOM.  

Piața comunicațiilor electronice

Pe piaţa de comunicaţii electronice, ANCOM a efectuat 2.643 acțiuni de control în anul 2017, în urma cărora a transmis contravenienților 221 de notificări și a aplicat 588 de avertismente și 73 de amenzi, în cuantum de 749.500 de lei.

Cele mai multe amenzi - 25, în valoare totală de 154.000 de lei au fost aplicate furnizorilor de rețele de tip CATV pentru nerespectarea condițiilor prevăzute în Autorizația Generală.

De asemenea, 9 amenzi în valoare totală de 60.500 de lei au fost aplicate operatorilor care dețin licențe de utilizare a frecvențelor radio. Neregulile cel mai des întâlnite în cadrul acestor controale au constat în nerespectarea prevederilor din documentele de autorizare (licenţe de utilizare a frecvenţelor şi autorizaţii de asignare a frecvenţelor), precum şi cele referitoare la operarea staţiilor de radiocomunicaţii.

Restul de 39 de amenzi în cuantum de 535.000 de lei au fost aplicate de ANCOM furnizorilor de servicii de televiziune și radiodifuziune sonoră (RTV), furnizorilor de servicii de telefonie, respectiv furnizorilor de servicii de transmisiuni de date și acces la internet. Principalele nereguli găsite aici au fost nerespectarea datelor tehnice, parametrilor ori condițiilor cuprinse în autorizațiile tehnice (RTV), portabilitatea numerelor (telefonie) sau despăgubirile aplicabile și procedura de aplicare a acestora în cazul nerespectării nivelurilor de calitate (ISP).

Autoritatea a aplicat în luna octombrie 2017 cea mai mare amendă de pe piața de comunicații electronice, în valoare de 200.000 lei, societății TELEKOM ROMANIA MOBILE COMMUNICATIONS S.A., pentru nerespectarea prevederilor legale cu privire la portabilitatea numerelor.

Piața echipamentelor radio

Pe piața echipamentelor radio, ANCOM a efectuat 895 de controale, în urma cărora au fost aplicate 79 de avertismente și 11 amenzi în valoare totală de 102.500 de lei. Cea mai mare amendă a fost în valoare de 15.000 lei si a fost aplicată în 4 cazuri, în toate fiind vorba despre utilizarea echipamentelor radio destinate să producă interferențe prejudiciabile.

Piața serviciilor poştale

ANCOM a efectuat în anul 2017 un număr de 912 de acțiuni de control, fiind aplicate 21 de avertismente și 8 amenzi, în cuantum de 55.000 de lei, fiind frecvent constatată nerespectarea obligațiilor impuse prin regimul de autorizare generală. Dintre acțiunile de control pe piața serviciilor poștale, 459 au vizat Compania Națională Poșta Română (CNPR) în calitatea sa de furnizor de serviciu universal, în urma acestor controale fiind aplicate 4 avertismente, precum și două amenzi în cuantum total de 25.000 de lei pentru nepredarea către destinatar sau persoană autorizată a trimiterilor poștale cu confirmare de primire (una dintre amenzi), precum și pentru nerespectarea condițiilor minime de calitate pentru trimiterile de corespondență internă (cea de-a doua amendă).

Cea mai mare amendă din piața de servicii poștale, în cuantum de 20.000 de lei, a fost aplicată CNPR în luna noiembrie 2017, pentru nerespectarea condițiilor minime de calitate pentru trimiterile de corespondență internă.

În cazul celorlalți furnizori de servicii poștale, principalele nereguli au fost neinscripționarea trimiterilor poștale cu data depunerii acestora în rețeaua poștală, modificarea tarifelor încasate între momentul acceptării și livrării trimiterilor.

Controlul și monitorizarea pieței în 2018

În primele trei luni ale anului 2018, ANCOM a efectuat 237 de controale pe piața comunicațiilor electronice, a serviciilor poștale și a echipamentelor radio, în urma cărora a transmis 4 notificări și a aplicat 35 de avertismente şi 6 amenzi, în valoare totală de 145.000 de lei.

Pe piaţa de comunicaţii electronice, ANCOM a efectuat 195 de acțiuni de control de la începutul anului și până acum, fiind aplicate 4 notificări, 32 de avertismente și 5 amenzi în cuantum total de 140.000 de lei. 3 amenzi în valoare totală de 85.000 de lei au fost aplicate Societății de Naționale de Radicomunicații S.A. (SNR) în luna martie pentru nerespectarea obligațiilor de acoperire specificate în licențele de utilizare a frecvențelor radio în sistem digital terestru.

Pe piața serviciilor poștale au fost efectuate 20 de controale, în urma cărora au fost aplicate 2 avertismente și o amendă în valoare de 5.000 de lei pentru modificarea tarifului după acceptarea trimiterilor poștale în anumite condiții.

Pe piața echipamentelor radio, ANCOM a efectuat 22 de controale fiind aplicat un avertisment pentru nerespectarea compatibilității electromagnetice a unui proiector LED cu senzor.