Free cookie consent management tool by TermsFeed Actualizare preferințe cookie-uri
Comunicate de presă

Facturarea serviciilor telecom, o problemă des reclamată la ANCOM

10.10.2013

 
Un număr tot mai mare dintre plângerile primite de ANCOM se referă la facturarea serviciilor de telefonie sau internet. În general, centralele operatorilor sunt sisteme digitale, securizate, ai căror parametri sunt verificaţi periodic, ceea ce reduce semnificativ posibilitatea apariţiei unor erori de taxare a traficului cauzată de centrala operatorilor. Totuşi, taxarea incorectă poate fi generată de faptul că furnizorul, dintr-o eroare umană, nu a introdus în sistemul său de facturare oferta sau extraopţiunile de care beneficiază un anumit client.
De exemplu, R.M. din Bucureşti a semnalat ANCOM o valoare mare a facturii la telefonie mobilă cauzată de implementarea greşită de către operator a ofertei comerciale, caz în care problema a fost remediată şi s-au acordat despăgubiri. Pe de altă parte, plângerea utilizatorului I.S., care contesta traficul de date efectuat de pe telefonul mobil, nu a fost soluţionată în favoarea acestuia, întrucât nu s-a demonstrat o eroare de facturare. În acest caz nu a fost  vorba de facturare incorectă, ci de costuri neaşteptate („șocul facturii”), care apar mai ales în cazul internetului mobil. Asemenea costuri pot apărea ca urmare a faptului că terminalul utilizat permite conectarea accidentală/automată la internet sau are instalate anumite programe care se actualizează automat, la fiecare conectare, generând trafic suplimentar.
Pentru a evita astfel de situaţii, utilizatorii sunt sfătuiţi să verifice setările terminalului pe care îl folosesc şi aplicaţiile sau serviciile instalate pe acesta. De exemplu, în cazul în care este utilizată o conexiune wireless gratuită, este bine ca telefonul să nu fie setat să se conecteze automat la reţeaua furniorului de internet în cazul în care semnalul reţelei wireless se pierde.
De asemenea, utilizatorii pot verifica volumul de trafic consumat apelând la serviciul de contorizare a traficului pus la dispoziţie de furnizori, cu menţiunea că acest serviciu are un caracter orientativ. 
Pentru a-şi face o idee mai clară despre consumul propriu, utilizatorii de telefonie şi internet pot solicita furnizorilor facturi detaliate, indiferent dacă au abonament sau cartelă preplătită. Factura detaliată trebuie să conţină, printre altele, informaţii privind numărul de ore/volumul de trafic inclus în abonament (limita de trafic), precum şi traficul suplimentar efectuat.
Totodată, din perspectiva legislaţiei din domeniul comunicaţiilor electronice, contractele încheiate între utilizatori şi furnizorii de servicii de telefonie şi acces la internet trebuie să conţină, pe lângă preţurile şi tarifele aferente fiecărui serviciu sau pachet de servicii contractat, şi orice alte informaţii care ajută la înţelegerea modului de tarifare, cum ar fi unitatea minimă de tarifare a apelurilor sau a sesiunilor de date, rotunjiri aplicabile (de exemplu primul minut indivizibil), modalitatea de tarifare a SMS-urilor, ordinea de consum a minutelor/SMS-urilor/MMS-urilor/apelurilor video incluse sau a traficului de date inclus, după caz.
În ceea ce priveşte înregistrarea traficului de voce/date din centrala furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice, prevederile legale în vigoare nu permit Autorităţii să efectueze controale pentru a determina corectitudinea acesteia.
Autorizarea şi verificarea sistemelor şi echipamentelor de măsurare (inclusiv a celor prin care se realizează contorizarea, după durată şi distanţă, a convorbirilor telefonice) este exclusiv obligaţia producătorilor sau a reprezentanţilor autorizaţi ai acestora, importatorii şi beneficiarii purtând întreaga responsabilitate privind calitatea respectivelor mijloace de măsurare, din punct de vedere metrologic.
Orice problemă legată de facturarea unui serviciu de comunicaţii electronice trebuie reclamată în primul rând furnizorului. În cazul în care utilizatorii sunt nemulţumiţi de rezolvarea sesizării adresate furnizorului, se pot adresa instanţei de judecată competentă, care ar putea solicita furnizorului reclamat probe care să ateste corectitudinea înregistrării traficului, precum datele tehnice înregistrate în centrală.
Pentru informaţii suplimentare, cei interesaţi pot accesa secţiunea dedicată utilizatorilor de pe pagina de internet a Autorităţii, subsecţiunea “Facturarea serviciului”.