Free cookie consent management tool by TermsFeed Actualizare preferințe cookie-uri
Legea infrastructurii

Măsuri privind autorizarea construirii reţelelor

 

La elaborarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și a documentațiilor de urbanism, la realizarea lucrărilor de construire, reparare, modernizare, reabilitare sau extindere a tuturor categoriilor de drumuri ori a rețelelor de utilități publice se va avea în vedere necesitatea instalării de rețele de comunicații electronice și de elemente de infrastructură necesare susținerii acestora.

 

În cadrul proiectelor de construire, modernizare, reabilitare a autostrăzilor, drumurilor expres, drumurilor naționale și variantelor ocolitoare, persoana juridică care desfășoară activități de interes public național în domeniul administrării drumurilor naționale și autostrăzilor concesionate, precum și, după caz, persoana juridică de interes strategic național care asigură serviciul public de dezvoltare a infrastructurii de transport rutier, au obligația să asigure și construirea sau, după caz, modernizarea infrastructurii fizice pentru rețelele de comunicații electronice de mare viteză, parte integrantă a acestor autostrăzi, drumuri expres, drumuri naționale și variante ocolitoare, infrastructură fizică constând cel puțin în: tubulatură destinată instalării cablurilor pentru rețele de comunicații electronice de mare viteză și cabluri de alimentare cu energie pentru echipamente de comunicații electronice, canale tehnice, camere și/sau camerete de vizitare și conexiune, cu respectarea normativelor tehnice aplicabile la momentul construirii sau, după caz, modernizării infrastructurii fizice. Finanțarea construirii ori modernizării infrastructurii fizice pentru rețelele de comunicații electronice de mare viteză se va face din bugetul persoanei juridice care desfășoară activități de interes public național în domeniul administrării drumurilor naționale și autostrăzilor concesionate ori, după caz, din bugetul persoanei juridice de interes strategic național care asigură serviciul public de dezvoltare a infrastructurii de transport rutier.

 

În vederea realizării coordonate a lucrărilor de construire, instalare, întreținere, înlocuire sau mutare a rețelelor de comunicații electronice sau a elementelor de infrastructură necesare susținerii acestora, autoritățile administrației publice care eliberează autorizații de construire pentru lucrările de construire, reparare, modernizare, reabilitare sau extindere a drumurilor ori a altor rețele de utilități publice sau coordonează realizarea unor astfel de lucrări, au obligația de a publica anunțuri privind înregistrarea unei cereri de eliberare a autorizațiilor de construire pentru aceste lucrări, în termen de maxim 10 zile de la data înregistrării cererii ori de la data la care autoritățile locale au cunoscut realizarea respectivelor lucrări.

 

Astfel, autoritățile administrației publice sus-menționate vor publica anunțuri (pe pagina de internet proprie) și vor transmite electronic punctului de informare unic organizat de Agenția pentru Agenda Digitală a României, anunțuri privind înregistrarea unei cereri de eliberare a autorizației de construire pentru lucrările descrise mai sus în termen de 10 zile de la data înregistrării cererii ori de la data la care cunosc realizarea respectivelor lucrări.

 

Cu excepția intervențiilor urgente, lucrările coordonate de autoritățile administrației publice nu vor putea fi demarate înaintea împlinirii unui termen de minimum 25 de zile de la data publicării anunțului.

 

Dacă furnizorii de rețele publice de comunicații electronice nu optează pentru realizarea coordonată a lucrărilor de acces în același timp cu lucrările de construire, reparare, modernizare, reabilitare sau extindere a drumurilor din orice categorie ori a rețelelor de utilități publice, autoritățile administrației publice pot stabili condiții restrictive pentru acordarea autorizațiilor de construire în zona respectivă, pentru o perioadă de cel mult 2 ani, pentru lucrările anunțate cu cel puțin 6 luni în avans. 

 

Cerințele privind realizarea coordonării lucrărilor de construcții civile sunt asigurate prin reglementarea obligației operatorilor de rețea de a permite efectuarea coordonată a acestor lucrări, în condițiile stabilite de art. 28 din Legea nr. 159/2016. În cazul dezacordului dintre părți, oricare dintre acestea se poate adresa ANCOM.

 

În vederea negocierii unor acorduri de coordonare a lucrărilor de construcții civile, la solicitarea scrisă a furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice, operatorii de rețea vor pune la dispoziția acestora, prin intermediul platformei informatice Punctul de Contact Unic electronic (PCUe), organizată și gestionată de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), disponibilă la adresa https://edirect.e-guvernare.ro/, informații privind amplasarea și tipul lucrărilor, elementele de infrastructură fizică vizate, data la care au început sau se estimează că vor începe lucrările, durata acestora, precum și adresa punctului de contact.

Punerea la dispoziție a informațiilor se va realiza electronic, prin intermediul Punctului de Contact Unic electronic (PCUe).

 

În cuprinsul proiectelor pentru autorizarea și realizarea lucrărilor de construcții se vor prevedea trasee sistematizate pentru instalarea de rețele de comunicații electronice.

 

Autorizarea lucrărilor de infrastructură fizică a rețelelor de comunicații electronice se va face pe baza normativelor tehnice privind proiectarea și realizarea infrastructurilor fizice și a rețelelor de comunicații electronice, precum și, după caz, pe baza normativelor tehnice privind proiectarea și realizarea construcțiilor pe care se amplasează acestea.

 

Normativele tehnice

 - vor cuprinde și vor stabili, caracteristicile constructive, capacitatea minimă necesară a fi asigurată de traseele corespunzătoare diferitelor categorii de lucrări de construcții, zonele de protecție pentru anumite elemente ale rețelelor de comunicații electronice sau elemente ale infrastructurii fizice necesare susținerii acestora;

- se aprobă prin ordin comun al ministrului Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, al ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și al președintelui ANCOM, în termen de maximum un an de la intrarea în vigoare a prezentei legi,

- la elaborarea normativelor se vor avea în vedere propunerile asociațiilor profesionale legal constituite ale furnizorilor de rețele de comunicații electronice, precum și ale altor asociații legal constituite și ale autorităților publice interesate.

 

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935, din data de 23 septembrie 2022 a fost publicat Ordinul comun nr. 2.371/21.361/3.765/2022 al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, al ministrului cercetării, inovării și digitalizării și al președintelui Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații pentru aprobarea reglementării tehnice Canalizații de telecomunicații (CTc). Fibră optică. Proiectare, execuție, utilizare, întreținere și verificare, indicativ RTC 5-2022”, act normativ care a intrat în vigoare în 30 de zile de la data publicării, respectiv pe data de 23 octombrie 2022.

 

Furnizorii de rețele de comunicații electronice care solicită exercitarea dreptului de acces, au obligația de a obține toate avizele sau autorizațiile necesare.

 

Persoanele care efectuează lucrări de instalare, mutare sau extindere a rețelelor de comunicații electronice au obligația de a marca traseele rețelelor, în condițiile stabilite prin normativele tehnice menționate mai sus.

Instalarea elementelor de rețea pe zidurile interioare și exterioare ale clădirilor se va realiza prin utilizarea unor trasee sistematizate, conform normativelor tehnice menționate mai sus, iar costurile ocazionate de această operațiune vor fi suportate în comun de furnizorii de rețele de comunicații electronice care instalează elementele respective. Aceste lucrări vor fi efectuate de furnizorii de rețele de comunicații electronice în termen de maximum 3 ani de la data intrării în vigoare a normativelor tehnice.

 

Toate clădirile pentru care vor fi depuse cereri de emitere a autorizației de construire, inclusiv lucrări de renovare majoră, după data de 31 decembrie 2016, vor fi prevăzute cu infrastructură fizică interioară pregătită pentru rețele de mare viteză.

 

În zonele de protecție a elementelor rețelelor de comunicații electronice sau a elementelor de infrastructură necesare susținerii acestora, stabilite prin normativele tehnice, nu se pot efectua lucrări care ar putea afecta aceste elemente fără permisiunea prealabilă scrisă a furnizorului de rețele de comunicații electronice.

Furnizorul de rețele de comunicații electronice poate solicita ca lucrările efectuate în zona de protecție a rețelei să se realizeze în prezența reprezentanților săi.

 

Furnizorul de rețele de comunicații electronice va pune la dispoziția persoanelor care efectuează lucrări în zona de protecție toate informațiile necesare, astfel încât să se evite producerea unor daune rețelei de comunicații electronice.

 

Suplimentar prevederilor Capitolului IV din Legea nr. 159/2016, prin Legea nr. 198/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul comunicațiilor electronice și pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării rețelelor de comunicații electronice, au fost stabilite o serie de măsuri menite să simplifice și să înlesnească dezvoltarea de rețele de comunicații electronice, precum și amplasarea de elemente de infrastructură care să susțină aceste rețele.

              

Astfel, Capitolul III din Legea nr. 198/2022 prevede Dispoziții speciale privind realizarea și autorizarea executării lucrărilor de construcții privind infrastructura fizică necesară susținerii rețelelor de comunicații electronice și elementele rețelelor de comunicații electronice.

 

Pentru a veni în sprijinul autorităților publice centrale și locale, ANCOM a realizat un material informativ care sintetizează prevederile Capitolului III din Legea nr. 198/2022, material care poate fi consultat aici.