Free cookie consent management tool by TermsFeed Actualizare preferințe cookie-uri
Legea infrastructurii

Contractul cadru

Conform dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 159/2016, dreptul de acces asigură folosința asupra imobilelor proprietate publică sau privată asupra cărora se constituie, putând fi astfel stabilit și exercitat pe calea unui contract de locațiune, servitute, un alt drept real sau de creanță, în condițiile stabilite de Legea nr. 159/2016 și în acord cu dispozițiile dreptului comun. Spre deosebire de dispozițiile Legii nr. 154/2012, dreptul de acces nu mai este calificat ca drept de servitute, constituirea acestui drept real fiind mai anevoioasă prin necesitatea încheierii unui contract autentic și efectuarea formalităților de înscriere în cartea funciară. Totodată, lipsa cadastrului general la nivel național făcea de multe ori imposibilă constituirea unui drept de servitute. Folosința în cazul dreptului de acces presupune, în limitele stabilite de lege și de înțelegerea părților, utilizarea bunului imobil proprietate publică sau privată pentru construirea, instalarea, întreținerea, înlocuirea ori mutarea rețelelor de comunicații electronice și a infrastructurilor fizice suport, precum și a oricăror accesorii necesare acestei folosințe (accesul la imobil al persoanelor împuternicite de furnizorul de rețele de comunicații electronice, înlăturarea, pe cheltuiala beneficiarului accesului, a vegetației care ar împiedica accesul etc.).

 
Potrivit art. 12 alin. (9) din Legea 159/2016 „contractul...trebuie să prevadă cel puțin:
a) zonele în care este permis accesul, metodele de lucru ce urmează a fi utilizate şi condiţiile efective, inclusiv termenul, în care titularul dreptului de acces poate realiza lucrări de construire, instalare, întreţinere, înlocuire sau mutare a reţelelor de comunicaţii electronice ori a elementelor de infrastructură fizică, inclusiv lucrări de reparaţii cu caracter de urgenţă;
b) condiţiile în care proprietarul sau deţinătorul imobilului poate efectua lucrări ce ar afecta accesul la reţelele de comunicaţii electronice ori la elementele de infrastructură fizică necesare susţinerii acestora sau buna lor întreţinere ori care ar necesita mutarea lor;
c) modalităţile şi termenele de informare între părţi cu privire la realizarea unor lucrări pe imobilul proprietate publică sau privată pe care se exercită dreptul de acces;
d) tariful sau, după caz, prețul datorat pentru exercitarea dreptului de acces;
e) condițiile, inclusiv termenul, în care titularul dreptului de acces va readuce în starea inițială proprietatea afectată de realizarea lucrărilor de acces pe proprietăți, conform dispozițiilor art. 15 alin. (3).”
 
Menționăm faptul că, în conformitate cu art. 12 alin. (10), din același act normativ, „clauzele incluse în contracte ce interzic accesul la infrastructura fizică sau prevăd drepturi exclusive ori speciale cu privire la instalarea sau furnizarea de reţele de comunicaţii electronice sau de fibră optică neechipată, precum și cu privire la instalarea unor elemente de infrastructură fizică necesare susținerii rețelelor de comunicații electronice pe un imobil proprietate publică ori proprietate privată sunt considerate nescrise.”
 
De asemenea, trebuie subliniat faptul că, potrivit art.12 alin. (3) și (4) din Legea  159/2016, „ (3) Condițiile stabilite prin contractul încheiat potrivit prevederilor alin. (1), trebuie să fie nediscriminatoriu față de toți furnizorii de rețele de comunicații electronice. (4) Dacă în urma negocierii într-un contract se stabilesc condiții, inclusiv în ceea ce privește prețul sau tariful accesului, mai avantajoase față de cele publicate în conformitate cu dispoziţiile art. 6 sau prevăzute în contractele încheiate cu alţi furnizori de reţele de comunicaţii electronice, aceste condiţii vor fi oferite tuturor celorlalţi furnizori, pe baze nediscriminatorii.”