Utilizatori

Litigiile dintre utilizatorii finali si furnizorii de servicii de comunicatii electronice

Utilizatorii finali se pot adresa ANCOM în vederea soluţionării litigiilor ocazionate de aplicarea Legii nr. 304/2003 şi nerezolvate pe cale amiabilă cu furnizorii de servicii de comunicaţii electronice. Procedura de solutionare a litigiilor este stabilită de prevederile Capitolului III din Decizia nr. 480/2010 privind stabilirea procedurii de soluţionare a litigiilor ce intră în competenţa Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

 

Procedura de soluţionare a litigiilor dintre utilizatorii finali şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice este facultativă şi gratuită.

 

Procedura de soluţionare a litigiilor dintre utilizatorii finali şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice este o procedură scrisă.

 

În vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt şi a normelor juridice aplicabile, persoanele din cadrul ANCOM responsabile cu soluţionarea sesizărilor solicită părţilor, în scris, informaţiile pe care le consideră necesare, precum şi poziţia acestora cu privire la aspectele aflate în discuţie.

 

Dacă este cazul, în vederea verificării respectării de către furnizorul în cauză a obligaţiilor care îi incumbă în temeiul legislaţiei din domeniul comunicaţiilor electronice, ANCOM poate demara acţiuni de control.

 

În cazul în care, în termen de 60 de zile de la primirea unei sesizări, părţile nu au ajuns la o înţelegere cu privire la obiectul litigiului, ANCOM va identifica modalităţile de soluţionare a litigiului pe care le consideră adecvate şi va transmite părţilor propunerea sa de soluţionare a litigiului, motivată în mod corespunzător. Aceasta propunere are caracter de recomandare.

 

Decizia nr. 480/2010 pune la dispoziţia celor interesaţi un formular de sesizare, care nu este obligatoriu, dar care poate servi drept model cu privire la categoriile de informaţii care trebuie aduse la cunoştinţa ANCOM.