Evenimente

Vorbitori

    Cuvânt de bun venit:                         Cuvânt de deschidere:


    • Catalin Marinescu

      Marius Catalin Marinescu a fost numit Presedinte al ANCOM în aprilie 2009, pentru un mandat de sase ani. Inginer în telecomunicatii, Catalin Marinescu activeaza în acest sector înca din anul 1990, atât în cadrul unor companii precum Romtelecom (15 ani), cât si în cadrul unor institutii publice, Inspectoratul General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei, al carui presedinte a fost în perioada 2005-2007, sau Consiliul General al Municipiului Bucuresti. Din punct de vedere profesional este interesat, în principal, de dezvoltarea abilitatilor de management, relatii internationale, precum si de politicile din domeniul resurselor umane.

    • Dan Nica

      Dan Nica este la al doilea mandat de ministru al Comunicatiilor. De numele lui se leaga cei mai importanti pasi facuti de România în privinta trecerii la Societatea Informationala. Introducerea instrumentelor de e-government, utilizarea în premiera a sistemului de e-licitatie, liberalizarea pietei de telecomunicatii în România, a doua etapa a privatizarii Romtelecom, initierea legislatiei necesare pentru folosirea semnaturii electronice - sunt doar câteva dintre realizarile care au schimbat societatea româneasca. Dan Nica are o experienta de peste 20 de ani în domeniul comunicatiilor si detine titlul de doctor în Stiintele Comunicarii. De altfel, tema care a stat la baza elaborarii tezei sale de doctorat este guvernarea electronica, Dan Nica fiind co-autorul lucrarii premiate de Academia Româna, Le Gouvernement ėlectronique (Concepts Appliquės en Roumanie).

    • Roberto Viola

      Roberto Viola este Director General Adjunct în cadrul Comisiei Europene – Directoratul General pentru Retele de Comunicatii, Continut si Tehnologie (DG CONNECT), coordonând activitatile Directoratului pentru Retele si Servicii de Comunicatii Electronice, ale Directoratului de Cooperare – Relatii Internationale si Inter-institutionale, Cooperarea cu toate persoanele interesate din domeniul comunicatiilor electronice, ale Directoratului de Coordonare – Dezvoltare si Locuri de Munca, Inovatii si Dezvoltarea bazata pe Cunoastere, precum si ale Directoratului pentru Servicii Media si de Date. În perioada dintre anii 2005 si 2012, a îndeplinit functia de Secretar-General al autoritatii de reglementare în telecomunicatii din Italia (AGCOM). Roberto Viola detine functia de Presedinte al Grupului European pentru Politica în domeniul Spectrului de Frecvente Radio (RSPG) pentru anii 2012-2013 si a detinut functiile de Presedinte pentru 2010 si Vice-presedinte pentru 2011 ale aceluiasi organism. De asemenea, a fost membru al Consiliului BEREC (Organismul autoritatilor europene de reglementare în domeniul comunicatiilor electronice), iar în 2007 a fost Presedinte al Grupului Reglementatorilor Europeni (ERG). Roberto Viola detine o diploma de doctor în inginerie electronica (Dr. Ing.) si o diploma de masterat în administrarea afacerilor (MBA). De asemenea, Roberto Viola este profesor în cadrul Universitatii din Roma “La Sapienza”, unde preda un curs de Modele de Afaceri pentru IT&C studentilor Facultatii de Informatica. De asemenea, a fost unul dintre pionierii noilor sisteme de comunicare (UMTS, radio prin satelit, radiodifuziune digitala), fiind autorul a peste 100 de lucrari stiintifice si detinând brevete-cheie în acest sector.


     

Prima sesiune

 

    Moderator:

  •   Dinu MALACOPOL

    Dinu Malacopol este în prezent CEO al companiei Digital Cable Systems. El are o vastă experienţă în domeniul comunicaţiilor electronice, lucrând de-a lungul timpului pentru patru furnizori alternativi de telecomunicaţii din România (Digital Cable Systems, UPC România, Astral Telecom, CableVision), doi operatori naţionali foşti monopolişti (RomTelecom/România şi Bell Nexxia/Canada), dar şi pentru Guvernul României (Secretar de Stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor). Este licenţiat în telecomunicaţii şi deţinător al unei diplome de masterat în marketing şi strategie, iar cei 25 de ani de experienţă în domeniu au presupus activităţi foarte variate, printre care reconstrucţie organizaţională prin schimbarea percepţiei companiilor într-una orientată spre client, stabilirea de strategii de piaţă de succes, inovarea organizaţională, marketing şi iniţiative orientate spre client.

     

    Antreprenori:

     

  • Catalin Cuturela

    Catalin Cuturela este director general al DIGICOM SYSTEMS SRL din anul 1995. În perioada 1993 - 1995, a ocupat functia de director de vânzari si marketing în cadrul companiei AKTIS - Calculatoare si Automatizari SRL. Absolvent al Facultatii Tehnologia Constructiilor de Masini din cadrul Insitutului Politehnic Bucuresti, Catalin Cuturela si-a început cariera în domeniul comunicatiilor la ELECTROMAGNETICA SA, fiind, între anii 1993 si 1995, inginer proiectant în cadrul Sectiei de Cercetare si Proiectare Echipamente de Telefonie. Catalin Cuturela este vicepresedinte al Consiliului Director al Asociatiei Nationale a Internet Service Providerilor din România (ANISP), organizatie profesionala nonprofit si neguvernamentala, al carei principal obiectiv este promovarea si sprijinirea intereselor furnizorilor de retele si servicii de comunicatii electronice, inclusiv Internet, în România.

  • Iosif SZAVUJ

    Iosif Szavuj şi-a achiziţionat primul calculator, un Spectrum ZX, în 1986, pe când era student al Universităţii Politehnice din Bucureşti. Acesta a fost momentul care i-a schimbat viaţa fiindcă atunci şi-a descoperit vocaţia. În 1989, anul Revoluţiei Române, domnul Szavuj era student în ultimul an la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti. Înainte de a-şi începe propria afacere în 1994, a lucrat ca Profesor Asistent în cadrul aceleiaşi universităţi, predând „Tehnici de Procesare a Informaţiilor”. La sfârşitul anului 1996, Iosif Szavuj a pus bazele uneia dintre primele companii de internet din România, alăturându-se mai târziu Grupului iNES, care era o companie de publicitate la momentul respectiv. În calitate de Director Executiv al iNES, a fost iniţiatorul a numeroase proiecte în industria de telecomunicaţii din ţara noastră: primul serviciu dial-up ISDN, primul server WAP, primul centru de date comercial şi primul serviciu IPTV. Din 2004, Iosif Szavuj este Vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Internet Service Providerilor din România.

  • Sorin MARPOZAN

    Sorin Nicolae Marpozan a fondat în 1984 Logic Systems International, Ltd., o companie de consultanta care oferea servicii pentru proiectarea si dezvoltarea sistemelor si bazelor de date din domeniul bursier, cel bancar si cel al asigurarilor. În perioada 1990 – 1994, domnul Marpozan a înfiintat compania LOGIC SRL, unul dintre primii importatori si distribuitori de hardware si software prezenti în România, reprezentând companii straine precum Compaq, HP, AST, Borland, Novell si Epson. Compania a fost unul din pionierii dezvoltarii industriei de IT din România si a înfiintat o retea nationala de distribuitori, centre de service si instruire. Din 1994 si pâna în 1997, Sorin Marpozan a fost presedinte & CEO în cadrul LOGIC Telecom SA, companie ce a operat propriile retele fixe si wireless (VSAT) si ofera servicii de comunicatii de date la nivelul României si Republicii Moldova. Începând cu anul 1997 si pâna în prezent, domnul Marpozan activeaza ca si consultant independent participant la proiecte de evaluare, privatizare si investitii în România si în alte tari europene. Cu o bogata experienta în coordonarea de proiecte IT pentru companii din tara si din Statele Unite ale Americii, domnul Marpozan este absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al “School of Continuing Education” si al “School of Law” din cadrul Universitatii din New York.

  • Dan BOABES

    Dan Boabeş a înfiinţat în 2003 unul dintre primii operatori alternativi de telefonie fixă - Parlatel. În anul anterior lansase SimPlus – primul furnizor de soluţii de plată folosind telefonul mobil. SimPlus este în acest moment cel mai mare furnizor de soluţii de tip mobile payment, cu o cifră de afaceri de circa 6 milioane euro. ParlaTel a fost achiziţionat în 2008 de DCS, controlată de AIG NEW Europe Fund, unul dintre cele mai active fonduri de investiţii în telecomunicaţii din Europa Centrală şi de Est. Cu o experienţă de 17 ani în industria telecom, absolvent MBA, Dan Boabeş este în acelaşi timp unul dintre cei mai tineri antreprenori. A început prin a fi co-proprietar al companiei Instant Exim (1993), iar la scurt timp devenea Manager Tehnic la RDT Systems. În anul 2000 ajunge Şef Departament Vânzări la Societatea Naţională de Radiocomunicaţii. Părăseşte ulterior postul de la SNR şi preia funcţia de Director General la compania Eastern Space System. Dan Boabeş este pasionat de călătorie şi urmăreşte foarte atent cele mai noi inovaţii tehnologice.

  • Mihai BATRINEANU

    Mihai Bătrîneanu şi-a început cariera în 1983 în Romtelecom, ca electronist telecomunicaţii. În anii ‘90 asigură suportul tehnic şi organizatoric pentru Fundaţia SOROS la proiectarea şi implementarea proiectelor „Computere pentru licee” şi „Internet pentru licee” şi dezvoltă la Palatul Copiilor din Bucureşti primul nod internet din România, oferind acces gratuit pentru 10.000 de utilizatori, care reprezentau peste 90% din utilizatorii români de internet în acel moment. În acelaşi timp, predă informatica în cadrul cursurilor organizate la Palatul Copiilor, ca profesor şi apoi şef de catedră. În perioada 1992-1993 fondează compania Megalan, care proiectează şi instalează reţele locale de calculatoare în toată ţară. Între 1995 şi 1998 proiectează şi realizează primul Network Operations System (NOC) din România pentru servicii internet, dezvoltă primele servicii de tip liste de discuţii, forum şi primul portal ROL.ro, realizează primele teste cu tehnologia ADSL folosind echipamente CISCO şi dezvoltă primul sistem de cartele preplătite pentru acces internet prin dial-up din România, sistemul având facilităţi avansate la nivel de pionierat pe plan mondial. La începutul anilor 2000 devine primul întreprinzător privat din domeniul IT&C care convinge BERD să investească într-un furnizor de servicii de internet din România, fondând compania ROMANIA ONLINE, care va opera ROL.ro şi va dezvolta site-uri şi aplicaţii web. În 2002 câştigă licitaţia pentru dezvoltarea unei reţele radio în banda 3,5 GHz şi a instalat prima reţea radio pentru servicii broadband în principalele 15 oraşe din România, iar în 2003 proiectează şi implementează la nivel naţional primul serviciu de telefonie prin cartele preplătite din România, devenind primul furnizor alternativ de telefonie. În 2004, Mihai Bătrîneanu este ales în funcţia de preşedinte al Asociaţiei Internet Service Providerilor din România (ANISP) şi este decorat de preşedintele României cu ordinul naţional Serviciu Credincios în grad de Cavaler. În perioada 2005-2009, investeşte într-o serie de start up-uri şi contribuie la dezvoltarea ROL ONLINE NETWORK S.A., companie specializată în new media, publicitate online şi consultanţă IT&C. Din 2010, Mihai Bătrîneanu este unul dintre jucătorii activi de pe pieţele de telecomunicaţii şi servicii online din Republica Moldova, Cipru şi Ucraina.

  • Gheorghe RUSU

    Gheorghe Rusu a absolvit facultatea de Matematica-Fizica a Universitatii Bucuresti în anul 1965, Facultatea de Relatii Economice Internationale a Academiei de Stiinte Economice în anul 1979 si are o diploma în Tehnologia Sistemelor Cibernetice de la UNESCO. Este doctorand în Probabilitati si Statistica Matematica. A facut parte din echipa de programatori pentru primul calculator românesc CIFA-3 de la Universitatea Bucuresti. A fost printre initiatorii aplicatiilor informatice în industria metalurgica (Combinatul siderurgic Galati, 1965-1967), industria lemnului si silvicultura (Institutul de Cercetari si Proiectari pentru Industria Lemnului, 1967-1974, Centrul de Calcul pentru Industria Lemnului, 1974-1979), cultura si biblioteconomie (Centrul de Calcul pentru Ministerul Culturii, 1979-1983). Gheorghe Rusu a participat la elaborarea si implementarea unor importante proiecte realizate în România anilor ‘80: industria atomica, Casa Poporului, Metroul Bucuresti, rafinarii si uzine importante ale economiei românesti (Tractorul Brasov, Steagul Rosu Brasov, Uzina de Piese de Asamblare Bacau), antreprize de constructii si montaj, retele electrice, export de tehnologie informatica în Algeria, Siria, Irak, Egipt, Iran etc. Dupa 1990, Gheorghe Rusu a fondat si a participat la construirea mai multor companii în domeniul informaticii, telecomunicatiilor si conducerii proceselor tehnologice pentru introducerea celor mai noi concepte: retele locale LAN si retele la nivel national (Intercomp, 1990-1998, Mediator, 1998-2000), statii complexe de calcul SUN (1991-1994), retele de fibra optica (Uzina Dacia Pitesti, 1994), prima retea de servicii comerciale de internet (aprilie 1993-octombrie 2007), servicii VOIP (1996-2007), servicii de call center (Easycall 2003-2006), retele wireless (1999-2007), televiziune prin cablu, satelit, internet (Digital cable systems 2005-prezent) etc. În anul 2001, Gheorghe Rusu a initiat si a fost membru fondator prin compania Euroweb (fosta Mediator), al Asociatiei Nationale a furnizorilor de servicii internet din România (ANISP), al carui presedinte a fost pentru 4 ani (2001-2005). Prin companiile software la care a fost actionar (Evosoftware SRL, Progression Technologies SRL, Portal SRL, Viosan SRL etc.), Gheorghe Rusu a fost membru si Presedinte ARIES (2006-2007) si membru ATIC, în prezent.

 

A doua sesiune

    Moderator:                                          Invitat special:

  •   Catalin MARINESCU - bio

    Marius Catalin Marinescu a fost numit Presedinte al ANCOM în aprilie 2009, pentru un mandat de sase ani. Inginer în telecomunicatii, Catalin Marinescu activeaza în acest sector înca din anul 1990, atât în cadrul unor companii precum Romtelecom (15 ani), cât si în cadrul unor institutii publice, Inspectoratul General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei, al carui presedinte a fost în perioada 2005-2007, sau Consiliul General al Municipiului Bucuresti. Din punct de vedere profesional este interesat, în principal, de dezvoltarea abilitatilor de management, relatii internationale, precum si de politicile din domeniul resurselor umane.

     

  •   Roberto VIOLA-bio

     

    Roberto Viola este Director General Adjunct în cadrul Comisiei Europene – Directoratul General pentru Retele de Comunicatii, Continut si Tehnologie (DG CONNECT), coordonând activitatile Directoratului pentru Retele si Servicii de Comunicatii Electronice, ale Directoratului de Cooperare – Relatii Internationale si Inter-institutionale, Cooperarea cu toate persoanele interesate din domeniul comunicatiilor electronice, ale Directoratului de Coordonare – Dezvoltare si Locuri de Munca, Inovatii si Dezvoltarea bazata pe Cunoastere, precum si ale Directoratului pentru Servicii Media si de Date. În perioada dintre anii 2005 si 2012, a îndeplinit functia de Secretar-General al autoritatii de reglementare în telecomunicatii din Italia (AGCOM). Roberto Viola detine functia de Presedinte al Grupului European pentru Politica în domeniul Spectrului de Frecvente Radio (RSPG) pentru anii 2012-2013 si a detinut functiile de Presedinte pentru 2010 si Vice-presedinte pentru 2011 ale aceluiasi organism. De asemenea, a fost membru al Consiliului BEREC (Organismul autoritatilor europene de reglementare în domeniul comunicatiilor electronice), iar în 2007 a fost Presedinte al Grupului Reglementatorilor Europeni (ERG). Roberto Viola detine o diploma de doctor în inginerie electronica (Dr. Ing.) si o diploma de masterat în administrarea afacerilor (MBA). De asemenea, Roberto Viola este profesor în cadrul Universitatii din Roma “La Sapienza”, unde preda un curs de Modele de Afaceri pentru IT&C studentilor Facultatii de Informatica. De asemenea, a fost unul dintre pionierii noilor sisteme de comunicare (UMTS, radio prin satelit, radiodifuziune digitala), fiind autorul a peste 100 de lucrari stiintifice si detinând brevete-cheie în acest sector.

 

     

    Participanti:

     

  • Georg Serentschy - bio

    Dr. Georg Serentschy a fost numit Director General al Diviziei de Telecomunicatii a RTR-GmbH, autoritatea de reglementare în domeniul audiovizualului si al telecomunicatiilor din Austria, în 2002, fiind reconfirmat în aceasta functie în 2007 si apoi în 2010. Din anul 2008, acesta coordoneaza si reglementarea pietei serviciilor postale. Pe lânga atributiile de reglementare, RTR îndeplineste si rolul de forum public pe subiecte ce tin de telecomunicatii si mijloacele media electronice. Dr. Georg Serentschy are o implicare activa în coordonarea aspectelor de telecomunicatii si la nivel european, colaborând în acest sens cu Comisia Europeana si 27 de agentii nationale europene. În ianuarie 2010 a devenit membru al Consiliului Organismului autoritatilor europene de reglementare în domeniul comunicatiilor electronice (BEREC), iar în decembrie 2010 a fost numit Vicepresedinte al BEREC pentru 2011, precum si Presedinte al acestui organism pentru 2012. Anterior detinerii acestor functii, Dr. Serentschy a activat ca Director General în cadrul firmei de consultanta Arthur D. Little, fiind responsabil de operatiunile acesteia în Austria si în Europa Centrala si de Est. Acesta oferea consultanta operatorilor de comunicatii fixe si mobile si operatorilor de servicii de internet pe probleme de marketing, dezvoltare de strategii si finantare. De-a lungul carierei sale profesionale de peste 30 de ani, Dr. Serentschy a acoperit diverse industrii, de la comunicatii prin satelit, cercetare în domeniul energiei si pâna la dezvoltarea de aplicatii software. Înainte de a-si începe cariera industriala, Dr. Serentschy a lucrat ca fizician nuclear în cercetarea de baza. Este absolvent al Universitatii din Viena si detine o diploma de doctorat în fizica nucleara si matematica.

  • Goran MARBY - bio

    Göran Marby este Directorul General al Agentiei pentru Posta si Telecomunicatii din Suedia (PTS) din ianuarie 2010. De asemenea, este membru în comitetul director, condus de ministrul comunicatiilor si tehnologiei informatiilor, al Forumului Suedez pentru Broadband, o parte importanta a strategiei guvernului pentru promovarea dezvoltarii de retele broadband pe întregul teritoriu al Suediei si parte integranta a Agendei Digitale pentru Suedia. Pe durata anului 2012, Göran Marby detine functia de Presedinte al Grupului Reglementatorilor Europeni pentru Servicii Postale (ERGP) si, de asemenea, este membru al Consiliului Organismului autoritatilor europene de reglementare în domeniul comunicatiilor electronice (BEREC), ca Vice-presedinte responsabil pentru aspecte legate de neutralitatea retelelor. Göran Marby are peste 15 ani de experienta în sectorul tehnologiei informatiilor. Înainte de a ocupa pozitia actuala, acesta a activat între 2002 si 2009 ca CEO în cadrul AppGate Network Security AB, a carei co-fondator este. A mai detinut diverse pozitii executive în acest sector: CEO la Cygate, Country Manager în cadrul Cisco Suedia sau CEO în cadrul Unisource Suedia. Detine o diploma de masterat în Finante de la Universitatea din Gothenburg, Scoala de Afaceri, Economie si Drept.

  • Dr. Leonidas KANELLOS

    Dr. Leonidas Kanellos este Presedintele Comisiei Elene pentru Telecomunicatii si Posta (EETT) si viitorul Presedinte pentru 2013 al Organismului autoritatilor europene de reglementare în domeniul comunicatiilor electronice (BEREC). Este de formatie avocat, activând în domeniul dreptului concurentei si al comunicatiilor electronice. Dr. Leonidas Kanellos a îndeplinit rolul de expert juridic în numeroase comitete nationale si internationale, precum Comitetul Juridic Consultativ (LAB) al Directoratului General pentru Societate Informationala al Uniunii Europene, Comitetul European de Standardizare - CEN (standarde pentru semnaturile electronice), Programul Comisiei Europene pentru Dezvoltarea Telecomunicatiilor din Grecia, Comitetul de Elaborare a Actului privind Înfiintarea EETT. Dr. Leonidas Kanellos este profesor la Universitatea Egeeana si la Universitatea din Piraeus, unde preda cursuri axate pe aspectele legale si de afaceri ale pietei de comunicatii electronice. Este autorul a numeroase monografii si articole atât în engleza, franceza si germana, cât si în greaca, ce au aparut în diverse publicatii juridice si academice nationale si internationale. De asemenea, a contribuit la scrierea a diverse carti de specialitate.

  • Tom RUHAN

    Tom Ruhan este membru al Consiliului de Administratie al Netia SA din 5 aprilie 2006, detinând functia de director al directiei juridice în cadrul acestei companii din martie 2003. Anterior numirii sale în consiliul de administratie, acesta a fost reprezentant comercial al companiei Netia. Tom Ruhan este, de asemenea, Presedinte al Consiliului de Conducere al Asociatiei Europene pentru Telecomunicatii Competitive (ECTA). Înainte de a se alatura Netia, Tom Ruhan a fost avocat, activând în cadrul firmei de avocatura Wardynski & Partenerii vreme de 12 ani. În aceasta perioada, Tom Ruhan a oferit consultanta în domeniul privatizarilor mai multor companii, printre care Telekomunikacja Polska SA, si s-a implicat si în restructurarea financiara a Netia. Tom Ruhan este si Vice-presedinte al SOT KIGEiT (Sectia Operatorilor de Telecomunicatii din cadrul Camerei de Comert pentru Electronica si Telecomunicatii din Polonia), fiind la al doilea mandat, dar si membru al Comitetului de Arbitraj al KIGEiT. Tom Ruhan a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universitatii din Warwick, Marea Britanie.

  • Marcin PACHLA

    Marcin Pachla, reprezentantul Asociatiei Operatorilor Retelelor de Telecomunicatii din Europa (ETNO), este responsabil de coordonarea si dezvoltarea strategiilor de reglementare pe partea de comunicatii fixe în cadrul Orange Polonia, atât pe piata de gros, cât si pe cea cu amanuntul. El s-a alaturat companiei Telekomunikacja Polska în 2003, în cadrul departamentului pentru strategii aplicabile la nivelul pietei de gros, iar din 2006 s-a mutat la departamentul de reglementare. În 2012 a fost numit la conducerea departamentului de analize si cooperare în domeniul reglementarii al Orange Polonia. Marcin Pachla a avut o contributie importanta la semnarea în 2009 a unui Memorandum de Întelegere cu autoritatea de reglementare din Polonia, precum si în procesul de rebranding a Telekomunikacja Polska în Orange Polonia.

  • Peter ALEXIADIS

    Peter Alexiadis este partener fondator al biroului de la Bruxelles al firmei de avocatura Gibson, Dunn & Crutcher LLP si absolvent al Universitatilor din Londra, Sydney si Thessaloniki. Este specializat în dreptul concurentei, politicile din sectorul comunicatiilor si dreptul proprietatii intelectuale, coordoneaza cursul de “Dreptul Concurentei si Industriile Retelelor Reglementate” la Colegiul King din Londra si este corespondent pentru afaceri europene pentru o revista care trateaza subiecte legate de revizuirile legislative în domeniul utilitatilor (Utilities Law Review). Peter Alexiadis a fost consilier extern în câteva dintre cele mai importante fuziuni care au avut loc în sectorul tehnologiei, telecomunicatiilor si al serviciilor media si a reprezentat numerosi clienti în cazuri având ca obiect actiuni de abuz de pozitie dominanta în industriile retelelor. Este binecunoscut pentru realizarea unor studii reprezentative pentru Comisia Europeana pe aspecte de reglementare, precum si pentru implicarea sa în revizuirea pietelor din sectorul comunicatiilor din Europa, Africa, Asia si Orientul Mijlociu. Peter Alexiadis a scris si a vorbit pe larg despre interactiunea dintre dreptul concurentei si politicile din domeniu. Diverse publicatii l-au considerat în repetate rânduri un important practician la nivel international în dreptul concurentei si al comunicatiilor, în vreme ce revista The American Lawyer l-a desemnat “Avocatul anului” în 2003.

 

A treia sesiune - interactiva

    Moderator:                                          Invitat special:

  •   Fabio COLASANTI

    Presedinte al Institutului International de Comunicatii (Londra, Marea Britanie) din aprilie 2010, Fabio Colasanti a ocupat anterior, timp de zece ani, functia de Director General în cadrul Comisiei Europene. Din iulie 2002 pâna în martie 2010, domnul Colasanti a condus departamentul responsabil pentru propunerea de reglementari în sectorul comunicatiilor electronice si pentru verificarea implementarii corecte a acestor reglementari în cadrul Uniunii Europene.

  •   Dr. Adam SCOTT

    Dr. Adam Scott are o vasta experienta academica si profesionala în inginerie, economie si drept. Cercetarile sale de doctorat au fost centrate pe zona în care reglementarea economica se intersecteaza cu psihologia si stiintele sociale. Dupa ce a devenit membru în Barou, specializarea sa în dreptul proprietatii intelectuale si în dreptul concurentei l-a adus în domeniul comunicatiilor electronice în calitate de avocat în cadrul corporatiei ITT (Telefonie si Telegrafie Internationale) si a postei britanice. Dupa ce a coordonat crearea si privatizarea British Telecommunications (BT) si a ocupat diverse functii de conducere în cadrul BT, Dr. Adam Scott a devenit membru al Universitatii St. Andrews, unde preda în timp ce oferea si consultanta pe aspecte legate de scenarii si reglementare economica, colaborând în special cu autoritatea de reglementare din Irlanda si Comisia Europeana, pentru care a condus un grup de lucru al autoritatilor de reglementare privind modelarea costurilor incrementale pe termen lung (LRIC). În 2000, s-a numarat printre membrii fondatori ai Tribunalului de Apel al Comisiei pentru Concurenta. Dupa încheierea mandatului sau ca membru al Tribunalului, activeaza în prezent ca Director al Departamentului de Studii. Dr. Adam Scott este membru al Institutului de Inginerie si Tehnologie.

     

    Participanti:

     

  • Alexandru GHITA

    Alexandru Ghita, Director General 2K Telecom, a absolvit in 2005 Facultatea de Electronica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei din Bucuresti, specializarea retele de telecomunicatii. In timpul facultatii a manifestat un interes activ in studiul tehnologiilor wireless. Si-a inceput cariera profesionala in anul 2002, in cadrul grupului Asesoft. Au urmat diverse functii in cadrul Teamnet si Asesoft International, pentru ca in septembrie 2005 sa devina Director General al 2K Telecom. De la numirea lui, 2K Telecom a reusit sa creasca exploziv, atingand o cifra de afaceri de peste 13 milioane de Euro in 2011, sa achizitioneze si integreze Idilis si Accesnet International si sa construiasca si sa lanseze prima retea 4G WiMAX din Romania. Alexandru Ghita are 31 de ani, este casatorit, are o fiica si este pasionat de baschet si calatorii.

  • S. THEOCHAROPOULOS

    Stefanos Theocharopoulos este CEO al COSMOTE România din ianuarie 2008 si a fost numit CEO al Romtelecom în iulie 2011. El s-a alaturat Grupului OTE în 2002, detinând din septembrie 2006 pozitia de Director Executiv Business Development al companiei OTEGlobe. Este membru în consiliul de administratie al COSMOTE România, iar anterior a fost membru în consiliile de administratie ale Armentel & OTE Sat Maritel, precum si Presedintele Consiliului Director al Hellas-Sat. Stefanos Theocharopoulos a mai ocupat si pozitiile de Director Executiv Tehnologie si Director Sisteme Radio si Retele de Transmisie în cadrul OTE Investment Services. Înainte de a se alatura grupului OTE, Stefanos Theocharopoulos a fost consultant independent în cadrul unor proiecte de dezvoltare a retelelor de telecomunicatii pentru companii precum O2 din Germania si Dutchtone din Olanda, în timp ce în perioada1998 – iulie 2000 a condus divizia de tehnologii radio din Grecia a companiei Vodafone. Stefanos Theocharopoulos si-a început cariera la Fujitsu Telecom Research Center si la Ericsson Hellas. Este licentiat al Universitatii Sussex în Inginerie Electronica, detinând si o diploma de masterat în Comunicatii Mobile & Comunicatii prin satelit din partea Universitatii din Westminster.

  • Francois_Fallacher Jean-Francois FALLACHER

    Jean-François Fallacher este Chief Executive Officer al Orange România, liderul pietei de telecomunicatii, cu peste 10 milioane de clienti. Înainte de numirea sa la Orange România, Jean-François Fallacher a fost CEO al Sofrecom, companie de consultanta internationala apartinând Grupului France Telecom - Orange. În timpul mandatului sau, Sofrecom a avut un rol cheie în lansarea si dezvoltarea cu succes a mai multor operatiuni mobile pe piete emergente si a contribuit activ la succesul unor noi servicii mobile în diverse tari în care Grupul France Telecom - Orange este prezent. Jean-François Fallacher are o vasta experienta profesionala dobândita pe parcursul timpului în diverse pozitii în cadrul Grupului France Telecom - Orange. Si-a început cariera ca Account Director în cadrul departamentului de B2B, divizia de Corporate Sales. Ulterior s-a mutat în Olanda, unde a fost Marketing Manager la EuroNet Internet si apoi Chief Operations Officer la Wanadoo Olanda. Jean-François Fallacher a absolvit École Polytechnique si École Nationale Supérieure des Télécommunications din Paris. Si-a continuat studiile cu programul International Business Development la ESSEC Business School.

  • Valentin POPOVICIU

    Valentin Popoviciu, Director de Dezvoltare în cadrul RCS & RDS din anul 1999, are o experienta în IT&C de peste 15 ani. Având la baza Facultatea de Relatii Economice Internationale si ca hobby domeniul IT si al telecomunicatiilor, a avut o participare activa în dezvoltarea serviciilor inovative din segmentul telecom. Doua din preocuparile sale principale sunt identificarea de noi oportunitati, precum si urmarirea tendintelor viitoare ale serviciilor de telecomunicatii, servicii ce evolueaza în concordanta cu schimbarile ce au loc în comportamentul si nevoile consumatorilor. Valentin Popoviciu a coordonat extinderea infrastructurii de comunicatii a RCS & RDS si lansarea unor servicii de baza ale operatorului lider pe piata de televiziune si internet din România. Din atributiile sale au facut parte si lansarea si dezvoltarea celor mai recente servicii Digi: vocea si internet-ul mobil Digi.Mobil, internetul wireless wi-fi (hot-spot-uri) Digi Wi-Fi sau Voice Over IP Digi Oriunde.

  • Inaki BERROETA

    Inaki Berroeta conduce afacerile Vodafone Romania de aproape doi ani si are peste 16 ani de experienta în sectorul telecom. Licentiat în telecomunicatii la Universitatea din Tara Bascilor (Spania) si absolvent al unui MBA obtinut în 2004 de la Henley Management College, actualul CEO al Vodafone Romania si-a început cariera în domeniul sistemelor IT, al consultantei IT si al managementului. Inaki Berroeta a fost în 1995 unul dintre primii angajati ai Airtel Movil, operatorul telecom care urma sa devina Vodafone Spania. Doi ani mai târziu, s-a mutat în California, SUA, la AirTouch International, ca director IT, iar în 1999 s-a alaturat echipei Global Star SUA ca director pentru divizia de facturare si de relatii cu clientii. În 2000, Inaki Berroeta a revenit în Spania, unde a detinut pâna în 2007 mai multe pozitii executive în cadrul Vodafone: director al centrului de dezvoltare software, director pentru servicii si produse pentru companii si, ulterior, director de vânzari pentru companii. În ultimii trei ani inainte de a veni in Romania, a condus operatiunile Vodafone din Malta.

  • Catalin MARINESCU

    Marius Catalin Marinescu a fost numit Presedinte al ANCOM în aprilie 2009, pentru un mandat de sase ani. Inginer în telecomunicatii, Catalin Marinescu activeaza în acest sector înca din anul 1990, atât în cadrul unor companii precum Romtelecom (15 ani), cât si în cadrul unor institutii publice, Inspectoratul General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei, al carui presedinte a fost în perioada 2005-2007, sau Consiliul General al Municipiului Bucuresti. Din punct de vedere profesional este interesat, în principal, de dezvoltarea abilitatilor de management, relatii internationale, precum si de politicile din domeniul resurselor umane.

 

Formular înregistrare
 
Agenda
 
Vorbitori
 
Locul evenimentului
 
Galerie foto