Free cookie consent management tool by TermsFeed Actualizare preferințe cookie-uri
Evenimente

Telecentrele - viitoare afaceri de succes

 

Marti, 10 octombrie 2006, ANRC împreuna cu DETECON International au organizat, la sediul ANRC din Bucuresti, seminarul cu tema „Telecentrele - viitoare afaceri de succes” dedicat conducatorilor administratiilor publice locale partenere la proiectul national de instalare a telecentrelor.

Prin programul national de instalare de telecentre, derulat de ANRC în parteneriat cu administratiile locale si cu companiile desemnate drept furnizori de serviciu universal, peste 63.000 de locuitori din 59 de sate izolate pot acum vorbi la telefon cu rudele sau prietenii. Pâna la sfârsitul lunii octombrie alte 49 de localitati vor avea câte un telecentru iar programul va continua pâna când îsi va atinge obiectivul final, acela de a aduce servicii de telefonie în peste 600 de comunitati izolate din mediul rural.

 

Pentru ca telecentrele sa ramâna deschise si sa ofere locuitorilor servicii de comunicatii si dupa primii trei ani de functionare (ani în care sunt finantate de ANRC), echipa ANRC, cu sprijinul companiei de consultanta DETECON International, a analizat nevoile si comportamentul de consum ale locuitorilor din satele în care s-au instalat telecentre, si a construit modele potentiale de afaceri. Acestea au fost prezentate administratiilor locale pentru a-i ajuta sa transforme telecentrele în afaceri de succes, auto-sustenabile financiar.