Printeaza Pagina

BEREC va lansa o consultare publică pe marginea chestionarului referitor la Strategia pe termen mediu pentru perioada 2018-2020

02.03.2017
 
 
În data de 8 martie 2017, BEREC va organiza la Bruxelles o sesiune de informare publică în cadrul căreia va lansa o consultare publică cu privire la chestionarul prin care BEREC urmărește să obțină de contribuţii din partea tuturor entităților interesate pentru proiectul său de Strategie pe termen mediu pentru perioada 2018-2020. De asemenea, cu acest prilej, BEREC va informa publicul cu privire la rezultatele celei de-a treizecea reuniuni plenare BEREC și va prezenta un sumar al activităților BEREC stabilite pentru anul 2017.
 
BEREC așteaptă contribuțiile părților interesate pentru a-și îmbunătăți activitatea
BEREC prevede două etape în procesul de implicare a părților interesate în elaborarea Strategiei pe termen mediu. Prima etapă va consta în adresarea de întrebări deschise și cuprinzătoare cu privire la evoluțiile majore ale pieței și percepția asupra activității BEREC. Aceste întrebări vor fi lansate în data de 8 martie în cadrul primei sesiuni de informare publică a BEREC din 2017. După primirea contribuțiilor, proiectul de strategie va fi completat cu propunerile transmise și se va lansa o nouă consultare publică după cea de-a 31-a reuniune plenară BEREC din luna iunie. Versiunea finală a Strategiei pe termen mediu urmează să fie adoptată în octombrie 2017.
Președintele BEREC, Sebastien Soriano (ARCEP), va prezenta documentul supus consultării în cadrul sesiunii de informare publică. Cu același prilej, acesta va mai oferi informații cu privire la documentele adoptate de BEREC la cea de-a 30-a reuniune plenară (Raportul BEREC privind implementarea și aplicarea prevederilor privind serviciul universal; Raportul privind rezultatele seminarului referitor la internetul lucrurilor și impactul asupra reglementării), va prezenta un sumar al activităților BEREC stabilite pentru anul 2017 și va răspunde întrebărilor ce îi vor fi adresate.
 
Locul și ora evenimentului
Sesiunea de informare publică a BEREC va avea loc la sediul Institutului Belgian pentru Servicii Poștale și Telecomunicații din Bruxelles (Ellipse Building - Bâtiment C - Boulevard du Roi Albert II 35 - 1030 Brussels), în data de 8 martie, între orele 10.00 și 11.30 (CET).
Sesiunea de informare publică este deschisă publicului, fiind necesară însă o înregistrare prealabilă până la data de 6 martie 2017. Înregistrarea va funcționa pe sistemul „primul venit, primul servit”. 
 
Întrebări pe Twitter
Evenimentul va fi transmis pe pagina de internet a BEREC. Cetățenii și alte părți interesate vor avea ocazia de a-l urmări în timp real și de a trimite comentarii sau întrebări vorbitorilor prin intermediul contului oficial de Twitter al BEREC, folosind #BERECpublic.
O versiune înregistrată a evenimentului va fi făcută disponibilă ulterior pe canalul de YouTube al BEREC.

Consultari internationale