Printeaza Pagina

Frauda si securitatea datelor

În prezent, dezvoltarea tehnologica ne permite sa utilizam echipamente din ce în ce mai sofisticate, care îndeplinesc mai multe funcții. Le folosim pentru a suna și a fi sunați, sa trimitem și sa primim mesaje, sa accesam internetul.  

 

În special, smartphone-urile și tabletele îți permit sa accesezi de oriunde e-mail-ul, sa folosești rețele de socializare și o mulțime de aplicații utile sau de divertisment, însa tocmai posibilitațile multiple de comunicare te expun unor riscuri crescute de securitate.
 
În acest context, te sfatuim sa îți iei câteva masuri de protecție:
 
  • Nu folosi PIN-ul implicit! Personalizeaza-l și nu-l comunica nimanui!
  • Seteaza o parola pentru ecran
  • Seteaza o perioada minima de inactivitate dupa care terminalul se blocheaza automat.
  • Poți restricționa unele direcții de apelare (de exemplu, apelurile internaționale)
  • Nu modifica restricțiile de securitate configurate de producatorul terminalului
  • Instaleaza un program antivirus bine cunoscut și seteaza-l pentru actualizari și scanari periodice
  • Daca intenționezi sa conectezi terminalul la un computer, asigura-te ca acesta este, de asemenea, protejat cu un program antivirus și firewall
  • Actualizeaza periodic aplicațiile instalate și sistemul de operare
  • Descarca aplicații numai din magazine online oficiale, deținute sau recomandate de producatori, și citește parerile utilizatorilor despre acele aplicații. Unele aplicații par a fi autentice, dar conțin programe ce ar putea permite unui hacker sa acceseze de la distanța smartphone-ul și sa aiba acces la datele personale stocate, sa efectueze apeluri, sa trimita SMS-uri sau sa descarce conținut online fara ca tu sa știi
  • Pentru situația în care perzi sau îți este furat un smartphone, instaleaza-ți o aplicație de localizare a terminalului. De asemenea, exista aplicații pentru accesul la distanța, care îți permit sa ștergi informațiile stocate în telefon (cum ar fi fotografiile, lista de contacte etc.).
  • Daca pierzi sau îți este furat telefonul, anunța-ți cît mai repede posibil operatorul de telefonie pentru a suspenda cartela 
  • Permite descarcarea noilor versiuni de software ale sistemului de operare, întrucât acestea pot fi dezvoltate ca sa te protejeze mai bine de viruși sau alte vulnerabilitați de securitate  
  • Înainte de a arunca telefonul sau de a-l da altcuiva, șterge toate datele personale stocate.
 
 
Poți fi victima unei tentative/acțiuni de frauda și daca ești sunat și ți se solicita, sub diverse pretexte, sa transmiți un SMS/tastezi un cod pe telefon/sa comunici anumite date personale.
 
Desi uneori sunt prezentate ca venind de la operatorul tau de telefonie sau din partea unor companii cunoscute, aceste comunicari sunt de fapt tentative de frauda, în scopul obtinerii unor câstiguri nejustificate si sunt initiate de persoane rau intentionate.
 
Pretextul pentru care ți se solicita astfel de operatiuni poate fi:
- câstigarea unor premii/participarea la anumite promotii;
- verificarea functionarii serviciului de telefonie si a celor conexe;
- verificarea unor plati pe care le-ati efectuat catre operatorul de telefonie. 

Ce se întâmpla în realitate?
Cel mai adesea, dând curs unor asemenea cereri, încarci sau transferi credit pe cartelele unor persoane necunoscute, care profita de aceasta situatie.
 
Ce poți face?
În cazul în care ai dat deja curs unei solicitari de acest gen, adreseaza-te imediat operatorului tau de telefonie si organelor de politie pentru începerea unor investigatii.
 
 
ATENTIE!!! De regula, furnizorul poate bloca numarul de telefon catre care s-a realizat încarcarea/transferul de credit, dar e posibil ca si suma pierduta sa fie blocata pâna la finalizarea investigatiilor.
 
ANCOM nu poate interveni în aceste situatii.
 
Pentru mai multe informatii, vezi brosura Fraudele prin telefon.

  
 
 
 
 
 
  
 
 
   
 
Formulare