Printeaza Pagina

Peste 930.000 de numere portate in anul 2018

17.01.2019

Pe parcursul anului 2018 au fost portate 930.522 de numere de telefon, din care aproximativ 92% (856.584) sunt numere de telefonie mobilă, și doar 73.938 sunt numere de telefonie fixă. „În total, în cei zece ani de când portabilitatea numerelor a fost introdusă în România, aproape 5,4 milioane de numere au fost transferate între rețele. Numărul utilizatorilor care au beneficiat de avantajele serviciului de portabilitate a crescut în general de la un an la altul și acesta este motivul pentru care măsurile de reglementare adoptate anul trecut au fost concentrate spre reducerea tarifelor de portare dintre operatori și păstrarea numărului de telefon fix la efectuarea portării dintr-un judeţ în altul”, a precizat președintele ANCOM, Sorin Grindeanu.

În total, în cei zece ani de când portabilitatea numerelor a fost introdusă în România, aproape 5,4 milioane de numere au fost transferate între rețele: 4,6 milioane numere de telefonie mobilă și aproximativ 800 de mii numere de telefonie fixă. 

Media lunară de portări aferentă anului 2018 a crescut față de anul anterior la 77.543 de portări de la 74.391 în 2017, iar în lunile octombrie şi decembrie s-au portat cele mai multe numere – 109.887, respectiv 98.775.

 


Din totalul numerelor portate în 2018, 78% au aparținut persoanelor fizice, iar 22% persoanelor juridice. În procesele de portare desfășurate în anul 2018 au fost implicați 26 de furnizori.

Telefonie mobilă

Furnizorii de telefonie mobilă au reușit în anul 2018 să atragă prin portare 856.584 de utilizatori. Dintre aceștia, cei mai mulți au optat pentru rețeaua RCS & RDS – 278.070, în timp ce Orange a primit prin portare 176.124 de utilizatori, Vodafone – 156.323, Telekom Romania Communications – 148.675, iar Telekom Romania Mobile Communications – 97.350.

 

Furnizor

Numere de telefonie mobilă portate în 2018

RCS & RDS

278.070

Orange

176.124

Vodafone

156.323

Telekom Romania Communications  

148.675

Telekom Romania Mobile Communications

97.350

Alții

42

 

Din cele 856.584 de numere de telefonie mobilă portate în 2018, 46% au fost numere de cartele preplătite.

Telefonie fixă

În anul 2018 au fost portate 73.938 de numere de telefonie fixă, reprezentând 8% din totalul numerelor portate în acest an. Majoritatea numerelor de telefonie fixă portate au fost împărțite între principalii furnizori, astfel: Telekom Romania Communications – 28.516, RCS & RDS – 22.218, Orange – 10.498, UPC România – 4.577 și Vodafone – 3.479.

 

Furnizor

Numere de telefonie fixă portate în 2018

Telekom Romania Communications  

28.516

RCS & RDS

22.218

Orange

10.498

UPC România

4.577

Vodafone

3.479

Alții

4.650

 

În 2018 au fost portate 26.950 de numere independente de locație. 71% din numerele de telefonie fixă portate au aparținut unor persoane juridice.


Despre portabilitate

Portabilitatea numerelor de telefon oferă utilizatorilor libertate deplină de alegere pentru că permite păstrarea numărului de telefon la schimbarea furnizorului de telefonie.

ANCOM a creat pentru informare site-ul www.portabilitate.ro, unde utilizatorii pot afla în ce reţea funcţionează orice număr de telefon folosit în România, chiar dacă a fost portat. Site-ul oferă detalii cu privire la paşii care trebuie urmaţi pentru a porta un număr de telefon, răspunsuri la întrebări care apar frecvent în situaţia portării numerelor, dar şi sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare. Sfaturile sunt bazate pe situaţiile reale semnalate Autorității de către utilizatori.

Cei interesaţi să afle mai multe informaţii pot accesa pagina de internet a ANCOM sau site-ul www.portabilitate.ro. Pentru a face cea mai informată alegere atunci când își schimbă furnizorul de servicii, utilizatorii pot accesa www.veritel.ro, comparatorul de oferte administrat de Autoritatea de reglementare, care permite compararea tuturor ofertelor operatorilor de telefonie și internet disponibile pe piață.