Printeaza Pagina

Regulamentul European Roam like at home continua sa se aplice în Marea Britanie cel puțin pâna pe 12 aprilie 2019

29.03.2019

 

Românii vor continua sa beneficieze de roaming la tarife naționale în Marea Britanie și în Gibraltar cel puțin pâna pe 12 aprilie 2019. Evoluția negocierilor privind Brexit-ul va clarifica ce urmeaza sa se întâmple dupa aceasta data. ANCOM va informa publicul în acest sens.

 
Unde și cum se aplica „Roam like at home”
De la data de 15 iunie 2017, furnizorii au obligația sa aplice, în mod automat, Regulamentul european „Roam like at home” tuturor planurilor tarifare cu roaming în UE/SEE. Astfel, clienții operatorilor mobili din România pot utiliza resursele naționale de voce, SMS și date în statele Uniunii Europene, în Norvegia, Islanda și Liechtenstein. De asemenea, „Roam like at home” se aplica și pe anumite teritorii europene „îndepartate”, respectiv în Guyana Franceza, în insulele Guadelupa, Martinica, Mayotte, Reunion, Saint-Martin (numai partea insulei care aparține de Franța), Azore, Madeira și Canare, în insulele Åland, precum și, cel puțin pâna pe 12 aprilie 2019, în Gibraltar.
 
„Roam like at home” în Marea Britanie în perioada urmatoare

Regulamentul european „Roam like at home” se aplica în Marea Britanie și în Gibraltar cel puțin pâna pe 12 aprilie 2019. Evoluția negocierilor privind Brexit-ul va clarifica ce urmeaza sa se întâmple dupa aceasta data, existând mai multe scenarii posibile. În ipoteza în care Marea Britanie iese din Uniunea Europeana fara niciun acord, Regulamentul european „Roam like at home” va înceta sa se aplice în Marea Britanie și în Gibraltar. Utilizatorilor din România care, dupa aceasta data, intenționeaza sa calatoreasca în Marea Britanie sau în Gibraltar li se recomanda sa se informeze în prealabil de la propriii furnizori sau de pe pagina de internet a ANCOM cu privire la aplicabilitatea „Roam like at home” în cazul acestor destinații.  

Alte informații utile

În prezent, orice furnizor poate stabili anumite condiții de utilizare a serviciului de roaming în UE/SEE (politica de utilizare rezonabila) pentru a preveni folosirea abuziva sau anormala a acestui serviciu în alte scopuri decât cele pentru calatorii ocazionale în afara României, de exemplu în scopul de a preveni roaming-ul permanent în UE/SEE. Politica de utilizare rezonabila definita de furnizori trebuie sa respecte limitele prevazute de reglementarile adoptate la nivelul Uniunii Europene. Dupa epuizarea beneficiilor naționale incluse, se aplica tarifele din România. Mai precis, se aplica tarifele în afara propriei rețele pentru minute/SMS-uri, respectiv tarifele pentru consumul de date (MB/GB) la nivel național. Pe site-ul ANCOM, cu ajutorul Calculatorului de date, se poate afla volumul de date ce poate fi consumat în roaming fara costuri suplimentare, pe teritoriul UE/SEE, daca se aplica o limita pentru utilizarea rezonabila.
Operatorii mobili pot oferi, însa, și planuri tarifare (abonamente ori cartele preplatite) fara acces la servicii în roaming. Acestea sunt destinate celor care nu doresc sa utilizeze serviciile de telefonie sau date mobile atunci când calatoresc în afara României, preferând sa beneficieze de mai multe resurse naționale la prețuri avantajoase. Daca doresc sa calatoreasca în afara țarii, înainte de a alege o oferta, fie ca este vorba de o opțiune sau de un nou abonament, utilizatorii trebuie sa verifice daca aceasta include serviciul de roaming.